ce mi-a adus mie iepurasul? mi-a adus copilaria inapoi, pt scurt timp (oricat de melodramatic ar suna)…a inceput de ieri, cand pictam ouale cu vopsea tipografica, si in ce a ramas mi-am bagat palmele, si am reusit cred cel putin jumatate de ora sa ma bucur de culorile ce mi se amestecau pe maini, iar apoi pe foile de hartie unde mi-am lasat amprentele. apoi, azi am revazut locurile unde mi-am petrecut primii 11 ani din viata (adica jumatate:) am luat-o pe mama de manuta si ne-am plimbat prin toate parcurile in care ma jucam, prin curtea gradinitei si a scolii primare. m-am dat pe hinta, pe topogan, m-am catarat pe bari, in copaci si pe garaje. nu imi dau seama cum suna asta din afara, insa pt mine a fost poate cel mai frumos cadou, de care chiar aveam nevoie in perioada asta. sunt eu copilaroasa oricum, uneori, sau pt unii, chiar mai mult decat “ar trebui”, insa azi…a fost ca o gura de aer curat…care sper sa-mi dea destula energie pt ce va urma:)
easter bunny
saptamana ce tocmai se incheie pt mine a fost prima saptamana de lucru (in Romania, si nu in sensul de aplicat chestionare sau facut munci voluntare). a trebuit sa ma trezesc din nou la 7 dimineata, ceea ce a fost un chin, nici nu mai stiam cum e. mi-e tare greu sa-mi dau seama cum de pana acum 3 ani, adica in liceu, deja la ora aia eram perfect functionala, gata de calculat functii si integrale. nu vreau sa intru in detalii, ca o sa devin melancolica – mi-e tare dor de vremurile acelea. anyway, se spune ca de ce fugi, de aia nu scapi..si, incep sa cred ca asa e. eu nu sunt facuta pentru a vinde, consider ca nu stiu, nu pot, nu-mi place sa vand…si uite ca asta am ajuns sa fac. si nici macar nu m-a pus cineva sa o fac. de buna voie si nesilita de nimeni (decat poate de imprejurari) mi-am depus cv-ul, apoi m-am dus la interviu, si apoi la un altul, si iaca m-am trezit in brate cu postul de Account Manager…hm, pompos, americanizat, la moda, cum sunt mai toate denumirile de “job-uri”, mai nou. si e si la o agentie de publicitate, ceea ce, uau, adica nu m-as fi gandit vreodata. eu care mereu am fost mai apropiata de PR. din pacate insa, putea sa fi fost la fel de bine la o fabrica de cuie, sau sireturi, sau furculite. eu trebuie sa vand produsele firmei, care intamplarea face – sunt materiale publicitare. da, stiu, e cam mult prea devreme pt a-mi pierde entuziasmul dar, macar inca nu mi-am pierdut speranta. sper ca o sa rezist destul de mult incat sa si invat ceva din asta, sper ca o sa ajung sa fiu buna in ceea ce trebuie sa fac, sper…in cele din urma, ca poate o sa ajunga sa-mi si placa. ah…si cel mai cel, sper ca o sa ma ajute….cumva, nu stiu cum, sa o duc la capat si cu licenta. despre asta o sa scriu cand o sa am destul curaj.
ah, si am uitat sa zic ca printre altele, trebuie sa ma imbrac elegant – normal, doar ma intalnesc cu clientii – dar in fiecare zi?!…vreau sa zic ca vineri, dupa lucru, cand mi-am incaltat adidasii, mi-am luat niste pantaloni largi si o bluza cu gluga a fost raiul pe pamant! nu as fi crezut vreodata ca dispozitia mea se poate schimba atat de usor de la o pereche de papuci. dar, se pare ca invat lucruri noi in fiecare zi…chiar si despre mine.
hm…se pare ca am terminat si cu asta; deocamdata, pana ne apucam de adevaratul proiect, dupa ce se termina cu preselectiile:) a fost interesant, si placut, si pot spune ca sunt tare mandra de echipa noastra. avea ioana dreptate cand spunea ca suntem toti atat de diferiti, si numa bine ne completam unii pe altii. ne-am gasit fiecare locul in echipa si am muncit..eficient. cu toate hopurile, dead-endurile, calculele matematice mai mult sau mai putin exacte, am dus-o pana la capat, cu toate ca nu a mai semanat aproape deloc cu imaginea initiala. pentru mine cel putin asta a fost cel mai interesant, sa vad cum se dezvolta ideile una din alta, cum o idee ce pare geniala poate fi desfiintata in 2 minute, sau cum o idee ce la inceput suna banal, sau neintersant, poate creea un concept nou si poate duce la un final fericit:) mi-a facut mare placere sa “lucrez” la acest proiect (e intre ghilimele pentru ca am privit-o aproape ca o joaca, au fost intalniri cu prieteni in care ne-am pus mintea la contribuitie, am incercat sa ne convingem unii pe altii de ce o idee e mai buna decat cealalta, am ajuns la un consens indiferent cat a trebuit sa dezbatem), si abia astept sa continuam. so, Bucuresti, here we come!
zilele trecute am realizat ca au trecut deja 5 ani de zile de cand practic sportul asta…5 ani de zile..nu-mi vine sa cred. parca ieri eram copilul entuziast ce mergea de 3 ori pe saptamana la cetatuie sa fuga in sus pe scari, sau mergea pe aerodrom sa sape groapa cu nisip sau sa curete terenul de scaietzi..pt a-si “castiga dreptul” de a sari cu prima ocazie..
Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!
